De ce avem nevoie de psiholog sau de psihoterapeut? Este o intrebare pe care multi dintre noi ne-am adresat-o la un moment dat in viata, iar eu imi propun sa raspund la aceasta intrebare aparent foarte simpla, in paginile acestui site, abordand natura problemelor care pot fi rezolvate prin psihoterapie.
Psihoterapia este o meserie nouă la noi în țară, dar o practică deja obișnuită în Occident. În timp ce medicul psihiatru tratează problemele medicale prin prescrierea de medicamente, psihiatria adresându-se pacienților ce prezintă tulburări de sănătate mintală, psihoterapia se adresează oamenilor normali, care au la un moment dat probleme emoționale, somatice, de adaptare sau de relaționare, depresie sau dificultăți în viața de cuplu și de familie. Psihoterapeutul nu include medicație in terapie, ci prin tehnici proprii tratează crizele de viață, ajutând clientul să depășească dificultăți de natură psihologică, relațională sau emoțională și să facă schimbări pe care nu a reușit să le realizeze singur.
Apelăm la psihoterapie dintr-o multitudine de motive, începând cu nefericirea personală, relații tensionate cu ceilalți, până la optimizarea performanțelor în diverse domenii. Cel mai adesea, apelăm la psihoterapie când comportamentul de zi cu zi ne deranjează pe noi sau pe cei din jur sau nu ne mai simțim bine în viața de zi cu zi. O persoană vine de cabinet după ce a încercat fără succes să facă față depresiei sau propriilor probleme; de cele mai multe ori, apar schimbări în comportament și gândire din cauza unor situații dificile prin care poate trece persoana la un moment dat, ca lipsa unui loc de muncă, pierderea unei persoane apropiate, iar aceste situații pot declanșa sau înrăutăți anumite disfuncționalități la nivel psihic.
De asemenea, mulți părinți se întreabă de ce este necesar să se adreseze unui psiholog atunci când apar probleme în relația cu proprii copii; de multe ori nu este suficient să-ți dorești să fii un părinte bun și să aplici propria experiență în educația copilului tău. Viața unui copil poate fi afectată sever de evenimentele care se petrec în familia lui. Unele din aceste evenimente pot deranja superficial viața copilului, însă altele pot provoca crize grave care-i afectează existența. În astfel de situații, psihoterapeutul este cel care dă repere părinților, îi ajută să gestioneze, să înțeleagă, să rezolve situațiile dificile, de crize prin care familia trece la un moment dat.
Psihoterapia este atât o metodă de tratament psihologic, cât și un mijloc de acces la o mai bună cunoaștere de sine și o percepție mai fină a realității.
Citește pe blog: Când putem apela la psihoterapie?